Chenarele decorative de perete se realizeaza din profile montate in compozitii adaptate dimensiunii si arhitecturii spatiului. Majoritatea braurilor mici si medii pot forma rame simple prin taierea capetelor la 45 de grade. In aceasta categorie gasesti insa modelele care ofera mai multa libertate de proiectare: variante flexibile pentru pereti curbati, coltare clasice, conectori si coltare moderne pentru forme mai complexe.
Profilele pot delimita tapetul, pot incadra oglinzi sau tablouri si pot crea panouri decorative pe peretii locuintelor, hotelurilor, restaurantelor ori birourilor. Modelele drepte se potrivesc amenajarilor contemporane si minimaliste, iar cele cu detalii profilate sustin proiectele clasice sau neoclasice. Pentru arhitecti si designeri, selectia permite adaptarea proportiilor, repetitiilor si traseului la fiecare suprafata.
Exploreaza gama si combina profilele cu accesoriile compatibile pentru un desen de perete coerent si usor de pus in practica.